Se spune că mărțișorul este un simbol al vieții, al reînnoirii. Într-adevăr așa este! Acesta e și motivul pentru care continuăm în fiecare an tradiționala campanie „Mărțișorul care salvează vieți”. Și de aceasta dată, mărțișoarele confecționate de mâinile generoase ale copiilor și puse la vânzare în vederea donării sumelor strânse au fost motorul campaniei la care s-au alăturat și alți oameni de bine. Pe lângă bucuria imediată pe care o aduce simbolul primăverii femeii care îl primește și îl poartă în piept, mărțișorul anului 2025 a adus speranță de viață nu doar simbolică, ci la propriu, pentru ludeșeni. Împreună, am făcut diferența. Împreună, am pus mână de la mână și am reușit să finalizăm proiectul de achiziție a Defibrilatorului Corpuls 3 (Gold Standard în domeniul defibrilatoarelor). O șansă în plus la viață pentru toți cei care au nevoie urgent de ajutor. Vă mulțumim! Vă mulțumim că în continuare rămânem o familie în care ne sprijinim unii pe alții, astfel încât să rămânem împreună cu toții cât mai mult timp. Curând, aparatul va ajunge la noi și va fi pus în funcțiune. Toată comunitatea a fost din nou la înălțime. Suntem încântați să vi-i prezentăm pe cei mai implicați membri ai comunității!  

1. Unități școlare:

  • Grădinița „Căsuța fermecată”
  • Școala Gimnazială Nr. 1 Luduș
  • Școala Gimnazială „Ioan Vlăduțiu”
  • Liceul Tehnologic Nr. 1 Luduș

2. Agenți economici din Luduș și împrejurimi:

  • Alex Invest
  • Betty’s Cakes
  • Dulce de Cristina Simon
  • Diana Trans – Chețani
  • Zonix
  • Vintage Boulevard
  • La Bologa
  • La Doi Pași – Arizona, Chețani
  • Terasa Tivoli
  • Grădina cu Maci
  • Damara – magazin naturist și alimentar
  • Alex ABC – str. Dahu
  • The Bean Roasters Luduș
  • Centrul medical dr. Szabo
  • Magazinul La Bogdan – Sânger

Lista generoșilor din Luduș și din zonă nu se oprește aici. Există și alte suflete care au contribuit la mărțișorul special de anul acesta și care rămân discrete, dar au acționat prin companiile unde își desfășoară misiunea:

  • Distribuție Energie România
  • E-On
  • Aquaserv

Așadar, campania „Mărțișorul care salvează vieți” a făcut ca în această primăvară să înflorească nu doar pomii, ci și speranța. Speranța de viață.

Tuturor, cu plecăciuni, Asociația pentru Urgențe Medicale Luduș le prezintă recunoștința!

A fost frumos și emoționant! Continuăm împreună! Pentru că împreună facem diferența!