Data de miercuri, 27 noiembrie 2019, va rămâne în memoria noastră drept lansarea oficială a Asociației pentru Urgențe Medicale Luduș, evenimentul care a marcat demararea proiectului fiind unul deosebit!

Peste 100 de ludușeni – oameni de afaceri, profesori, medici, jurnaliști – au ținut să afle ce își propune Asociația pentru Urgențe Medicale Luduș (AUML), cine sunt cei care au avut inițiativa și cine sunt cei care deja și-au dat mâna pentru a ajuta sistemul medical din oraș.

Au luat cuvântul Mihail Man, administratorul companiei ludușene SAMARCU, în calitatea sa de prim sponsor al AUML, dr. Cristian Nicoară, medic în cadrul Compartimentului de Primiri Urgențe din Luduș și președintele Asociației, Iulian Haba și Claudiu Man, voluntari ai AUML, precum și primarul orașului Luduș, Cristian Moldovan.

Vorbitorii au evidențiat nevoia acută de investiții pe care medicina de urgență o are și au făcut un apel la membrii comunității, atât cei prezenți în sală, cât și cei care nu au participat la evenimentul găzduit cu ospitalitate de Restaurantul Romeo & Julieta, să se strângă în jurul acestui proiect.

Evenimentul a fost foarte emoționant pentru noi, în calitate de organizatori, însă interesul deosebit arătat de participanți ne-au făcut să credem cu și mai mare tărie în sloganul Asociației: ”Împreună FACEM diferența!”.

Mulțumim tuturor celor care deja ne-au întins o mână de ajutor pentru acest proiect, ne simțim mândri și, totodată, obligați să fim și mai hotărâți în a ne îndeplini obiectivele!

Tuturor celorlalți ludușeni le adresăm invitația deschisă la a ni se alătura, să punem nevoile noastre în centrul comunității și să luptăm împreună pentru a le rezolva!